Acest curs nu mai poate fi achiziționat.

❗ATENȚIE❗

Accesul persoanelor sub 18 ani nu este permis❗

Odată realizată plata, veți primi pașii pentru a putea participa la seminar.
Vă rugăm să furnizați o adresă de e-mail validă pentru a primi datele de acces!
La plasarea comenzii vei primi automat pe e-mail un document PDF cu toate datele de logare online pentru întâlnirea Zoom.

IMPORTANT! Accesul la seminar se face video și audio pentru o interacțiune maximă între trainer și participanți. Condiții minime pentru a participa:
* Conexiune internet bună și foarte bună
* Preferabil acces de pe laptop, dar se poate și de pe telefon
* Cameră și microfon – pot fi de la calculator/telefon, ideal ar fi să fiți la calculator. Pentru a putea să ne vedem și să ne auzim e nevoie să se instaleze aplicația Zoom. Astfel vom avea contact în timp real video și audio.

Seminar online de 2 zile

18-19 Iulie 2026

Sâmbătă și Duminică între orele 10:00-19:00

(2 pauze de 20 de minute și o pauză de masă de o oră)

420 RON - INDIVIDUAL

650 RON - CUPLU (2 persoane)

Toate prețurile includ TVA.

DE LA SUPRAVIEȚUIRE LA AUTENTICITATE - drumul devenirii de la om la OM

 Cum ajungi de la starea de om care abia se descurcă în viață, care are frici legate de ziua de mâine, la starea de a găsi soluții, de a fi împăcat cu tine și de a lua fiecare lucru așa cum este, fără să mai lupți să fie așa cum vrei? 
Cum treci de la agonie la extaz, de la cineva care așteaptă indicații într-una de la alții, la a face cum simți că este bine fără să-ți pese de comentariile celorlalți?
Cum poți trece de la supraviețuire la autenticitate?
Cum poți deveni din om plin de frici în OMul plin de Dumnezeu?

 Îți propun o călătorie în trecut pentru a face o recapitulare. 
Hai să mergem înapoi, în copilărie, când ți s-a spus că trebuie să fii cuminte, să înveți, să nu fii obraznic, să nu-ți faci de râs familia, să ai note bune, să-ți faci părinții mândri, să le dai motive să se laude la serviciu și în discuțiile cu vecinii cu tine și rezultatele tale; orice nu era conform directivelor, devenea motiv de critică, de priviri încruntate și de amenințări. Și, ca orice copil, tu ai vrut joacă, nu să ții minte ceea ce ți-au spus ai tăi. Și, de cele mai multe ori, nu erai conform cererilor. Ai învățat că ești bun doar dacă faci cum îți cer alții, altfel riști să rămâi neiubit. Ai învățat că ceea ce vrei tu nu este important, ci ceea ce vrei trebuie să fie acceptat de alții. Ai început să faci alegeri bazate pe frica de a nu supăra și să îți trăiești viața după așteptările celorlalți. Tot ce era criticat la tine era ceva ce aducea rușine și vinovăție și, deci, trebuia să renunți la acele părți care nu erau acceptate de străinii vieții tale. Și uite așa te-ai fragmentat, te-ai rupt în bucăți, ai încercat să te descotorosești de ceea ce era criticat la tine. Nici nu ți-ai dat seama că renunțând la părți din tine, te-ai acoperit cu poleială ieftină: ai pus accentul pe imagine, pe suprafață, acceptând superficialitatea ca pe ceva normal; ai renunțat la visurile tale pentru că alții, cei fără de visuri, te-au convins că ele sunt degeaba și că sunt doar pierdere de vreme. Nici nu ți-ai dat seama că ești gol pe dinăuntru, că nu mai simți nimic și că te-ai convins că viața este grea, oamenii-s răi și că Dumnezeu are ceva personal cu tine de te-a bătut în halul ăsta. Iar toate astea te fac să supraviețuiești de la o zi la alta, nu să trăiești. Ai înlocuit veselia cu cinismul, optimismul cu pesimismul și ai adoptat fraze care nici măcar nu sunt ale tale: „viața e grea... oamenii-s răi... e prea târziu... m-am născut în perioada nepotrivită... ești o răutate că nu-mi respecți suferința... ce naiba să văd frumos în viață când totul e rău, e catastrofal...”. Supraviețuire. Pentru tine , cel de la acest nivel, toți cei care văd altfel viața și lucrurile sunt cu capul, duși cu pluta, spălați pe creier sau într-o sectă. Nici măcar nu poți vedea că asta este doar o simplă variantă de trăire și că dacă ceilalți văd altfel lucrurile, au și ei dreptate. 

 Ce ar trebui să se întâmple pentru a ieși din modul SUPRAVIEȚUIRE pentru a trece la modul AUTENTICITATE?
În primul rând e nevoie să accepți că nu ești singurul cu probleme și că nu ale tale sunt cele mai mari. Apoi ar trebui să observi că fiecare rugăciune a ta primește răspuns, doar că nu așa cum te aștepți, de aceea nu vezi. Ar trebui să accepți că oamenii pe care îi întâlnești nu sunt nici răi și nici buni; ei doar îți arată cum ești tu atunci, în acele momente. Și, desigur, va trebui să accepți că nu ești așa cum crezi în mintea ta, ci așa cum vezi oamenii pe care îi atragi. 
Ca om autentic ai încredere în judecata și rațiunea ta, știi că alegerile pe care le faci trebuie să se bazeze pe adevăr, nu pe părerea celorlalți. 
Ca om autentic nu ai frica de a-i supăra pe alții, ci rămâi în credința ta despre viață și valorile tale. Faci alegeri bazate pe valoarea ta reală, nu pe părerea altora și știi că părerea ta despre tine este mai importantă decât a celorlalți. Lucrezi cu tine pentru că te respecți și îți place că simți împăcare, liniște și pace interioară. 
Și, uite așa, senzația de gol dispare și apare sentimentul de împlinire. Iar asta este dovada că ai crescut, că te-ai maturizat, că ai trecut de la supraviețuire la autenticitate. Te-a transformat din om supraviețuitor în OM plin de esență divină.
Dar acesta nu  este un drum simplu, ușor și rapid. Așa cum ți-au trebuit mulți ani pentru a ajunge să-ți dai seama că nu mai merge așa cum a fost până acum, va fi nevoie de mulți ani pentru a identifica, șterge, înlocui și integra programele noi.

 Despre toate acestea, despre cum recunoaștem starea de supraviețuire, cum facem trecerea la autenticitate și acum ajungem de la starea de a-i mulțumi pe ceilalți la cea de a ne mulțumi pe noi, voi vorbi sâmbătă și duminică, 18-19.07.2026, în cadrul unui seminar online, pe Zoom. 
Acest seminar se adresează celor care vor să lucreze cu ei și nu este pentru cei care vor pastila magică și ca alții să le rezolve problemele. 
Te aștept cu drag.

Binețe, OM curajos!

~ Edith Elisabeta Kadar

📧 office@vibratiavindecarii.ro

      0740315333

📍 Arad, Arad